Claudia
Olaru Claudia 09.08.1988 in Sighișoara
Înalțime 172 cm, 52 Kg, ochi căprui, 82,64,92
Cu ce te ocupi în viaţa de zi cu zi?
Sunt ospatar, dar nu chiar zi de zi, doar in weekenduri, iar în rest, când am timp liber, cu fetele pe terase la disctracții.
A fost primul shooting pentru tine?
Da, a fost obositor și greu, nu e așa de ușor cum mi-am imaginat, dar una peste alta a fost foarte plăcut.
De unde vine atracţia asta pentru modeling?
De mult am vrut să fac asta, dar nu prea am avut ocazia și e și greu într-un oraș ca Sighișoara. Nu prea sunt multe oportunități.
Care e cea mai sexy parte a corpului tău? Cu ce crezi că atragi băieţii cel mai mult?
Hmmmmm, cu picioarele și fundul.
Ai vreu complex?
Da, sunt complexată că am sânii prea mici.
Unde vrei să-ţi petreci vacanţa de vară?
Din păcate toată vara am să lucrez, așa că nu cred că voi avea ocazia să am vacanță de vară. Aș fi vrut să merg la mare, dar din păcate anul ăsta nu e posibil.
Spune-mi 5 destinaţii unde ai vrea să petreci o vacanţă.
Cred că prima dată în Miami, aș vrea să merg acolo pe plajă, apoi în Maroc, aș vrea să le cunosc obiceiurile și tradițiile. Locul III ar fi undeva pe o insulă, poate în Caraibe sau Bora, Bora. Următoarele ar fi Africa și India.












