info

 

Meseria de fotomodel, ca orice altă meserie de succes presupune foarte, foarte multă muncă, ore prelungite, deplasări, diete, sport etc. Totodată cei ce doresc să devină fotomodele trebuie să fie persoane foarte, foarte ambiţioase, să fie pregătite pentru multe respingeri. Succesul nu apare la fiecare colţ de stradă. Aproape toate modelele de succes de astăzi au la activ zeci şi poate chiar sute de respingeri, înainte de a deveni celebrităţi. Pentru a reuşi trebuie să credeţi în voi înşivă, să fiţi încrezătoare (dar realiste). Presupunând că aveţi un corp strălucit, tot nu e de ajuns pentru a avea succes. Sunt câteva reguli de urmat, care chiar dacă nu vă garantează succesul, pot ajuta la descoperirea lui:

Atitudine - Nu-ţi permiţi să nu ai o atitudine pozitivă. Fiind politicoasă şi amabilă cu toată lumea, indiferent de poziţia sa, te face să fi o persoană mult mai apreciată, a cărei companie este căutată. Asta nu înseamnă să te faci preş pe care să calce alţii. Trebuie să tratezi lumea din industrie cu respect şi să pretinzi acelaşi respect. La un casting într două fete la fel de frumoase, va fi aleasă cea mai naturală. Totodată nimeni nu doreşte la o şedinţă foto sau la o filmare să lucreze cu o fata isterică care mănâncă timpul şi implicit banii echipei doar pentru nişte fiţe.

Punctualitate - Punctualitatea nu înseamnă să fi la întâlnirea fixată la fix, ci cu 5 minute mai devreme. Lipsa de punctualitate dovedeşte că nu respecţi timpul celor cu care lucrezi. Prima întârziere te face să pierzi doar încrederea celor din jur, dar următoarele te fac să prizi contracte.

Aspectul fizic - Un alt lucru deosebit de important este aspectul fizic şi igiena personală. Nu poţi merge la un shooting, cu părul neîngrijit, cearcăne, manichiura, pedichiura ca şi când ai veni de la munca câmpului sau neepilată. Sau dacă o faci să nu te întrebi de ce nu ai mai fost sunată a doua oară. Nu uita este o industrie a frumuseţii. Ai grijă de dietele pe care le urmezi, încearcă să eviţi alcoolul, ţigările sau drogurile, vor lăsa urme adînci nu doar în personalitatea ta, dar şi urme fizice.

Pasiune - Trebuie să se vadă pasiune în ceea ce faci. Se caută oameni cărora chiar le pasă de ceea ce fac, oameni care se interesează despre ce este vorba într-un job, citesc despre produsul pe care trebui sa-l promoveze. Nu uitaţi, “Cunoaşterea înseamnă putere”. Să fim realişti succesul este sinonim cu vânzare, cu cât reuşeşti să creşti vânzările unui produs, cu atât mai mare e succesul de care te bucuri

Sex - Nu trebuie să-ţi fie ruşine de corpul tău. Dacă eşti foarte pudică înseamnă că locul tău nu este în industrie. Nu trebuie să-ţi fie ruşine să apari goală în diferite reclame. Nu-ţi face probleme, legea te apără ca să nu fie făcute publice decât imaginile pentru care tu-ţi dai acceptul. Nici o echipă de filmare nu vrea să lucreze cu cineva care nu se simte bine în pielea ei. Asta nu înseamnă însă să te culci în stânga şi în dreapta cu toată lumea, pentru a trece de un casting. Acest lucru nu numai ca nu-ţi garantează succesul, dar ar putea veni ca un bumerang şi să te doboare.

Dacă ai reuşit să citeşti până aici, înseamnă că eşti într-adevăr interesată. Nu-ţi risipi banii pe cursurile de modeling. Nu există şcoală de vedete. Ia legătura cu o agenţie serioasă şi te sfătuiesc ei ce trebuie să faci pentru a învăţa. Atenţie, o agenţie serioasă nu vă ia bani. Ei se bazează pe comisionul lucrărilor ce vi le aduc. Fă-ţi un book profesional. E cartea ta de vizită.

(traducere din “Models 2 B”)

AllModels
AllModels

Parteneri

Zi de ZiZiarul de MuresZiarul de SibiuKiss FMSC REEA SRLMuresOnLine.ro Informatia de Mures Televiziunea Muresenilor Televiziunea Muresenilor CBX

24 Fun

Lenjerie
Asculta radio si muzica online - Radioteam.ro